 |
Angela Gheorghiu s-a retras din toate reprezentaţiile operei "Carmen" de la Metropolitan Opera
|
|
|
Angela Gheorghiu s-a retras din toate reprezentaţiile operei "Carmen" - ce fusese special realizată pentru soprană de regizorul Richard Eyre - care erau programate la prestigioasa Metropolitan Opera din New York, informează New York Times.
Anul trecut, īn luna august, soprana Angela Gheorghiu s-a retras din primele şase reprezentaţii ale operei "Carmen", de Georges Bizet, urmānd să-şi reia rolul īn aprilie anul acesta, pentru alte două spectacole, pe care īnsă le-a anulat de asemenea.
Acesta ar fi fost debutul său īn rolul Carmen. Spectacolul, pus īn scenă de Richard Eyre, a fost conceput special pentru soprana romānă. Prin acest rol, Angela Gheorghiu urma să facă o incursiune neobişnuită īn repertoriul rolurilor scrise pentru mezzosoprane. Gheorghiu a mai colaborat cu regizorul britanic Richard Eyre la montarea "Traviata" de la Covent Garden din Londra.
Īntr-o declaraţie făcută după această anulare, Gheorghiu a dat de īnţeles că nu ar fi fost pregătită pentru rol. "Pentru a face un debut aşa de important ca cel din «Carmen», vreau să fiu pregătită īn aceeaşi măsură dramatic, cāt sunt muzical", a spus ea. "Prin urmare, voi amāna debutul meu īn acest rol pānă la o dată ulterioară, cānd voi putea lucra intens cu Richard Eyre la această producţie", a declarat ea.
Gheorghiu s-a retras din primele şase spectacole, īn care ar fi trebuit să apară alături de soţul său, tenorul Roberto Alagna, din cauza problemelor din căsnicie. Rolul lui Don José i-a fost atribuit lui Jonas Kaufman pentru ultimele două reprezentaţii, programate pe 28 aprilie şi 1 mai. Kate Aldrich, care a jucat rolul Carmen la Bavarian State Opera din Munchen şi la Deutsche Opera din Berlin va lua locul lui Gheorghiu, susţin reprezentaţii Metropolitan Opera. Īn primele şase spectacole, Elina Garanca a fost cea desemnată să ia locul lui Gheorghiu.
Angela Gheorghiu este deja un "superstar" al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vānduţi artişti romāni de muzică clasică. Lansarea sa īn străinătate a avut loc īn 1992, la Covent Garden, cu "Boema" de Puccini. Īn acelaşi an, ea a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi Staatsoper din Viena. De atunci, soprana a cāntat pe cele mai mari scene ale lumii.
Angela Gheorghiu s-a născut pe 7 septembrie 1965, la Adjud, şi a absolvit cursurile Academiei de Muzică din Bucureşti.
Īn octombrie 2009, Gheorghiu a anunţat că a īnceput procedurile pentru divorţ, cu cāteva luni īnainte, pentru că, "deşi a īncercat să acorde īncă o şansă căsniciei ei, nu a reuşit". Ea a precizat atunci că īn ultimii doi ani a trăit separată de soţul său.Sursa:Mediafax
|
|
 |